De 1 iunie am trimis mesaje prietenilor apropiaţi urându-le „la mulţi ani”, că doar era ziua copilului. O prietenă a răspuns spunându-mi că nu se mai simte copil. Am întrebat-o de ce, şi mi-a zis „pentru că am o grămadă de probleme şi simt că nimeni nu mă mai înţelege”.
Unde a rămas copilăria? Dacă ne confruntăm cu diferite probleme din etapele vieţii asta înseamnă că nu mai suntem copii? Sunt conştientă că anumite aspecte ne schimbă şi ne maturizează, însă eu vreau să simt că voi fi copil tot restul vieţii…
●◦ ◦●◦ Someday. Somewhere. Somehow. ◦●◦ ●◦ 
Eu nu ma mai simt copil fizic dar sufleteste voi fi mereu copil indiferent de probleme, indiferent de ce ma incearca.
ALINtAturo! ;)) :*
Toată viața avem copilul în noi, iar el va ieși în evidență tot mai mult cu cât ne apropiem mai mult de bătrânețe :))
Dam in mintea copiilor la orice varsta. ;))
Mi s-a întâmplat și mie cazul descris de tine :) Insa, am prilejul sa am prieteni nebuni si frumosi care inca se mai simt copii :) așa ca am compensat :)
Delia, am avut de multe ori discutii cu oameni care spera, care viseaza, dar care accepta sa fie zilnic batjocoriti pentru ca ei considera ca nu merita mai mult si ca nu mai are rost sa gandeasca la ce isi doreau cand erau copii :( E pacat ca se intampla asa…
Eu am un prieten de 30 de ani care se alinta mai rau decat un bebe. :)))) O face in gluma, evident.
Cine considera ca nu merita mai mult, inseamna ca nu face nimic pentru el insusi sau pentru altii.
Sincer iti spun, eu si acum am acasa jucarii de plus de orice dimensiune. Si sa-ti mai spun un secret, dar sa nu afle nimeni :D : sper ca in curand sa-mi cumpar un bebe…de jucarie :)), dar din ala care imita foarte bine un bebe real. :)
Nu îți face griji, nu ne citește nimeni, iar cu mine secretul tău este în siguranță :D :))) Să iei și bon de casă și să ceri și garanție :d hmmm…asta de îl cumperi tu cere de mâncare?
Cred că fiecare dintre noi simte nevoie să fie alintat și să se alinte, măcar din când in când :)
Nu cere mancare, ca daca cerea iti dai seama ca nu-l mai luam. :)) Nu apuc sa mananc eu, daramite sa dau altuia de mancare. :)) Imi place totusi sa gatesc pentru altcineva, dar pentru mine nu prea, fiindca nu am rabdare si nu prea mananc. Nuuuu, nu-s la dieta, nu tin regim. Doar ca asta e stilul meu de a supravietui. :)
Dacă nu cere mâncare, e perfect :D :))
Subscriu și eu la cele scrise, mă bucur să mai găsesc prin blogosferă și nepofticioși și oameni care nu sunt atât de mâncăciosi :))) Nici eu nu mananc prea mult, suficient cat sa imi deservesc nevoia fizica de hrana. Sun sigur ca supravietuiesti cu brio. Astept povesti si poze cu noul bebe…i-ai pus nume? :D
:)))))) Inca nu. Vrei sa fii nas? :))
As fi onorat, vorba aia :d Dar nu mi-s insurat, ca sa zic asa :)))
Daca se face o exceptie pentru mine, cu placere :d Dar sa nu ma pui numai pe mine sa aleg numele ca nu sunt in stare…cine stie ce nume de rege aleg :))))))))0
Ca sa botezi un copil nu trebuie sa fii casatorit. Conditia asta e doar daca vrei sa cununi. :)
:)) Ooook, mai bine aleg eu numele. Totusi, nu traim in secolul XIX :))
Super! Nu știam, am învățat ceva nou :d
Gata, atunci eu îl botez :))) Îi dau și numa, dar tu îl aprobi….e bine așa? :P
Ce iaste,băiat sau fată? :D
Mai intai baiat. :> Pe urma fata. :D
Ohooo, planuri mari, planuri mari :D
Gata, mi-am notat :))
Ar trebui sa-mi fac griji? :-s ;))
Farama de copilarie este in fiecare dintre noi, atunci cand ne alintam, cand ne rasfata cineva, cand ne purtam ca niste copii doar ca multi prefera sa tina ascunsa aceasta latura iar in final uita de ea.
Tinem ascunsa aceasta latura fiindca ne e teama ca ceilalti me vor considera imaturi. Eu imi „permit” sa ma alint in prezenta a doua persoane din viata mea. :)
Sa vezi cum ma alint eu cu Alina… pfff :))
Pingback: Leapșa de la Bianca « Marin Toma's Blog
Copii suntem cu totii ,indiferent de varsta pentru ca suntem copiii parintilor nostrii. Conteaza cum ne simtim in interior …probleme vom avea mereu , doar asa e viata construita. Cred ca multi dintre oameni nu isi „permit ” ei insisi sa fie copii , isi impun un fel de masca insa in interiorul fiecaruia se afla ascuns un suflet de copil ,trebuie doar sa ii permitem din cand in cand sa iasa la suprafata.
Consider ca purtam aceasta masca ca sa nu parem vulnerabili in fata altora, deoarece asa sunt copiii.
Copilaria, ce lucru ciudat!? E un paradox, de fapt. Cand suntem mici, ne dorim din tot sufletul sa fim mari, iar cand am crescut vrem sa fim iar mici. de ce? toate lucrurile sunt magice in timpul copilariei, totul e minunat.auzim de atatea ori „esti prea mic ca sa faci/intelegi asta”, incat dorindu-ne sa le intelegem/facem pierdem magia acelui lucru. traim mecanic, traim preventiv,traim subiectiv, traim fara sa intelegem.creta colorata e inlocuita de o tastatura alba, iar jucariil de hartii plasticate bolnave numite simbolic „bani”.
Plecaciuni si voie buna,
zeffy
Multa vreme a trecut de cand n-ai mai calcat pragul „casei” mele. :)
Mi-a placut finalul. Apropo de asta, uite un clip, desi poate il stii deja :
stiu ca n-am mai trecut de mult… sincer, imi era dor.
vorbim ;)
Te astept cu drag! :)
Cu cea mai mare placere!
cred ca ramane ascunsa, undeva … si iese la suprafata sub forma unei amintiri, a unei nostalgii …
Vrei sa spui ca tu si sotia ta nu va (mai) alintati???
Foarte dragut gestul cu mesajele :)
Ca in cazul multor alte lucruri…fiecare are propria alegere, parere…Eu vreau sa fiu copil toata viata! Parca pe masura ce trec anii, ma simt tot mai copil! :D
Depinde cat esti de calit(a) de viata…
Cand eram copil, vorbeam ca un copil, gandeam ca un copil, chibzuiam ca un copil. Cand am devenit barbat, am lasat copilariile deoparte.. si acum toate astea au ramas: credinta, speranta si iubirea!
Si totusi.. vorba celor de la VS:
„Ma ascund si il chem cand am nevoie de un sfat
El e salvarea de la inec
Copilul zvapaiat
Pastrez doua minti intr’una
Copilul din mine se tine de sotii’ntruna
Invincibili impreuna, invizibil, dar nu’i pierd urma
Pe el il pastrez intodeauna!”
Imi pare rau pentru cei care au uitat sa fie copii.
Si mie.. Pacat ca unii confunda lucrurile! E ok sa fii copil,nu e ok sa te tii de…copilarii. Si nu ma refer la alea dulci si nevinovate ci la cele stupide.
Ramanem mereu copii, doar ca uitam sa ne manifestam. Grijile de zi cu zi ne coplesesc. Unii dintre noi isi aduc aminte de copilarie cand au la randul lor copii sau cand imbatranesc si au grija de nepoti :).
Si atunci ei spun: „pe vremea mea, maica……… ” :))))
Copilăria e în noi. Niciodată nu vom înceta să fim copii. Unii se consideră zilnic așa, alții numai în anumite momente scot din adâncul inimii cele mai inocente sentimente și comportamente.
Altii deloc si niciodata…
In ziua de azi nici copii nu mai stiu ce este aia copilarie. Muncesc de la varste fragede, sunt abandonati de parinti, sunt batuti in fiecare zi de parinti nebuni. Eu nu am avut parte de batai sau de lucruri de genul, am avut altele care cu timpul au inceput sa ma maturizeze si sa nu ma mai comport ca un copil.