Sentimente

Îi aud şi îi simt respiraţia în timp ce doarme lângă mine, ţinându-mă în braţe. Doarme ca un copil. Îl privesc cu atât de multă slăbiciune… Pentru că îmi e foarte drag, pentru că e atât de vulnerabil şi sensibil. Îl mângâi şi îl strâng în braţe. Nu vreau să închid ochii şi să dorm, fiindcă mi-e teamă că senzaţiile astea o să le simt doar în vis, iar eu vreau să le trăiesc cu ochii deschişi. El e omul care mi-a adus echilibru în viaţă, mi-a redat liniştea sufletească, m-a ajutat să mă regăsesc. Şi el ştie asta. E omul pe care îl respect pentru momentele frumoase şi simple pe care mi le oferă. Fiecare atenţie, fiecare gest şi fiecare surpriză venite din partea lui mă emoţionează şi timorează. Fiecare petală de la florile primite o miros şi nu mă satur. Le-aş presa sub piele, ca să-mi amintească mereu de el. De multe ori am impresia că parcă e prea frumos ca să fie adevărat. Mă manifest dezinvolt atunci când sunt cu el, fără temeri, fără ruşine, fără alte gânduri, cu un strop de timiditate. Şi mă întreb…unde a fost ascuns până acum ?!
Îl văd. Îi simt sensibilitatea. Nu o să profit de asta. Niciodată! Vreau să crească alături de mine. Împreună. Simplu şi frumos. Vreau să fiu prima persoană pe care o vede dimineaţa, şi ultima atunci când spune “noapte bună”. Vreau să-i fiu alături, să îl vad cum se bucură pentru fiecare realizare, să îl ascult şi să fiu prezentă atunci când ceva îl nemulţumeşte. Prietenii îmi spun că se întâmplă într-un timp prea scurt. Eu spun că e suficient încât să-mi dau seama ce-mi doresc. Sunt moment care-mi taie respiraţia. Vreau să fie medicamentul care mă ţine în viaţă, de boala incurabilă care e tot el.

Speram să fii tu ultimul meu început.