Gânduri

Vine un moment în viaţa noastră când ne simţim cumplit de singuri. Chiar dacă în jur e zarvă, lume, prieteni. Simţim o durere nelămurită în suflet, un val de tristeţe care ne cuprinde încet-încet. Plângem. Câţi nu am avut acea stare de plutire în derivă, când ne era aproape indiferent ce se întâmplă cu noi, cu ceilalţi? Întrebarea care apare mereu este de ce? De ce tocmai mie mi se întâmplă? Dacă am avea toţi aceeasi profunzime a sentimentelor, toate stările confuze nu ar mai părea atât de stranii. Am înţelege de ce simţim mai multă durere decât bucurie. De ce ne împiedicăm de tot felul de nimicuri, de măruntele sâcâieli de fiecare zi? De ce nu se întâmplă să trăim cum am vrea, cu cine am vrea? Ne izbim continuu de lucruri meschine, de concepţii sau prejudecăţi caraghioase şi, fiind în minoritate (mai de voie, mai de nevoie), ne supunem lor. După un timp realizăm că am pierdut ceva. Iubirea. Problema e mai tragică atunci când dragostea vine numai dintr-un sens. Cum e când unii dintre noi se află de partea cealaltă, când simţim numai plăcerea de a fi admiraţi, iubiţi, doriţi, fără să răspundem la sentimente. Sau răspundem doar în masura în care ne gâdilăm orgoliul. Luptăm cu singurătatea. E greu, fiindcă e nevoie de doi. Tot sperăm, într-un moment sau altul, ca „bătălia” se apropie de sfârşit. Dar, ca o ironie a sorţii, „lupta” se pare că nu va înceta curând. Nici nu trebuie să înceteze total, doar să se diminueze. Ne făurim o lume specială, particulară. O carapace în care ne închidem atunci când răutăţile care ne înconjoară devin prea stridente. Majoritatea timpului stăm acolo unde putem fi noi, fără teama că ne-ar putea răni cineva. Uneori, un gest, o privire, dor mai tare decât ascuţişul cuvintelor. Păstrăm în suflet bucurii şi tristeţi, chiar dacă simţim nevoia de a le împărtăşi cuiva. Ne ferim de bârfe, denaturări. Cui să spunem? Se zice că cel mai bine este să povestim unei persoane străine. Dacă nu va păstra secretul, nu va fi o aşa mare tragedie. Persoane şi mai necunoscute nouă nu vor afla şi îl vor înregistra ca pe un fapt divers. Mai există şi o altfel de singurătate: cea impusă de propia persoană, atunci când intervine stresul, nervozitatea, plictiseala, oboseala. Când pur şi simplu vrem să fim singuri. Cea mai grea problemă e să şi reuşim. Lucruri generatoare de tristeţi şi care duc la singurătate sunt multe şi de cele mai diverse genuri: prietenia, căsătoria, vârsta, copiii, sănătatea, statutul social şi, nu în ultimul rând, dragostea. Fără iubire, în toate accepţiile ei, nu se poate face nimic.

smile

Posted in ● de suflet, ● din viata, ● Gânduri | Un comentariu

Libertate ?!

Libertatea personală o înţelege fiecare cum vrea. Toţi ne comportăm conform firilor noastre, şi de ce nu, conform „influenţei prietenilor”. Dacă există vreun motiv oricât de mic pentru a le smulge câte un zâmbet ironic, atotştiutor, renunţăm la glasul inimii. Orice, numai să nu se râdă de noi. Însă independenţa se manifestă sub mai multe forme. Avem libertăţi  la care nu ne-am gândit vreodată. Poate doar atunci când ne durea sufletul. Putem veni şi pleca atunci când avem chef. Ne putem permite să nu avem pe nimeni, să ne lăfăim în singurătate şi tristeţe. Putem plânge în voie sau putem face haz de noi înşine. Avem libertatea de a ne plimba singuri seara pe malul mării sau de a asculta, tot singuri, ploaia care se tânguie la fereastră. Să venim acasă şi să găsim întuneric. Să dormim într-un pat rece şi mult prea mare. Şi constatăm că suntem înzestraţi cu un „talent” fantastic: să adunăm toată amărăciunea lumii. Doar că avem şi dreptul la mângâieri şi şoapte de dragoste… Ne putem lăsa în voia „valurilor”. Instinctul de conservare e în fiecare dintre noi. Când simţi că te îneci, încerci cu disperare să te salvezi. Îţi aduni toată voinţa şi toată puterea. Atunci îţi dai seama că ai libertatea să alegi. Şi vei alege întotdeauna viaţa.

10247249_245405048981161_668995040774666410_n

 

Posted in ● de suflet, ● din viata, ● Gânduri | Un comentariu

Bazar sentimental

Spunem că vrem să fim fericiţi, dar când găsim fericirea ne jucăm cu ea. Când pierdem fericirea, o vrem înapoi. Apoi zâmbim ca să nu vadă nimeni cât suntem de trişti. Suntem trişti, dar vrem ca ceilalţi sa fie invidioşi pe viaţa noastră „minunată”. Avem o viaţă „minunată”, dar în interiorul nostru este un haos. Afară e soare, dar înăuntru furtună. Cumva, ne pierdem între „înăuntru” şi „afară”. Ceea ce suntem nu e ceea ce părem… Vrem să fim iubiţi, dar ne e frică să iubim. Spunem că vrem doar să ne distrăm, dar adormim ţinându-ne în braţe. Spunem NU ca să ni se spună DA. Ignorăm ca să fim băgaţi în seamă. Suntem indiferenţi, dar de fapt căutăm să ni se acorde atenţie. Aruncăm adevăruri în glumă ca să arătăm cât suntem de puternici. Spunem că vrem să fie simplu, dar facem să fie complicat. Strigăm în gura mare că nu ne pasă, dar cu capul pe pernă gândurile nu ne lasă să dormim. Spunem că dorim să fim liberi, dar de fapt tânjim după sentimentul de a şti că „aparţinem” cuiva. Ne dăm sinceri, dar suntem cei mai proşti actori. Ne credem unici, dar suntem toţi la fel.

lifesas

Posted in ● din viata, ● Gânduri | Lasă un comentariu

Sentimente

Îi aud şi îi simt respiraţia în timp ce doarme lângă mine, ţinându-mă în braţe. Doarme ca un copil. Îl privesc cu atât de multă slăbiciune… Pentru că îmi e foarte drag, pentru că e atât de vulnerabil şi sensibil. Îl mângâi şi îl strâng în braţe. Nu vreau să închid ochii şi să dorm, fiindcă mi-e teamă că senzaţiile astea o să le simt doar în vis, iar eu vreau să le trăiesc cu ochii deschişi. El e omul care mi-a adus echilibru în viaţă, mi-a redat liniştea sufletească, m-a ajutat să mă regăsesc. Şi el ştie asta. E omul pe care îl respect pentru momentele frumoase şi simple pe care mi le oferă. Fiecare atenţie, fiecare gest şi fiecare surpriză venite din partea lui mă emoţionează şi timorează. Fiecare petală de la florile primite o miros şi nu mă satur. Le-aş presa sub piele, ca să-mi amintească mereu de el. De multe ori am impresia că parcă e prea frumos ca să fie adevărat. Mă manifest dezinvolt atunci când sunt cu el, fără temeri, fără ruşine, fără alte gânduri, cu un strop de timiditate. Şi mă întreb…unde a fost ascuns până acum ?!
Îl văd. Îi simt sensibilitatea. Nu o să profit de asta. Niciodată! Vreau să crească alături de mine. Împreună. Simplu şi frumos. Vreau să fiu prima persoană pe care o vede dimineaţa, şi ultima atunci când spune “noapte bună”. Vreau să-i fiu alături, să îl vad cum se bucură pentru fiecare realizare, să îl ascult şi să fiu prezentă atunci când ceva îl nemulţumeşte. Prietenii îmi spun că se întâmplă într-un timp prea scurt. Eu spun că e suficient încât să-mi dau seama ce-mi doresc. Sunt moment care-mi taie respiraţia. Vreau să fie medicamentul care mă ţine în viaţă, de boala incurabilă care e tot el.

Speram să fii tu ultimul meu început.

being with him

Posted in ● Colt de suflet, ● de suflet, ● Gânduri | 6 comentarii

Fiecare clipă

Am constatat că timpul nu vindecă rănile, dragostea o face. Că dacă gândeşti în trecut e pentru a nu greşi în viitor, iar unele răni o să doară mereu. Că inima, odată frântă, nu se vindecă. Iar ceea ce nu te ucide, se limitează la a-ţi face rău. Că în drumul nostru uneori suntem singuri, şi adevăraţii prieteni se recunosc dintr-o privire. Că dragostea adevarată e nemuritoare, dar nu unică. Că prea multe lucruri sunt imposibile, şi nu totul se rezolvă. Am constatat că aşteptând ca ceva să se întâmple nu e decât o pierdere de timp. Şi a plânge la nesfârşit e inutil, dar că suferinţa te ajută să creşti. Că o inimă frântă poate iubi şi a doua oară, şi durerea are un sfârşit. Că dacă te uiţi în jurul tău vei găsi mereu pe cineva. Că prietenii sunt importanţi, dar trebuie să oferi ca să primeşti. Că dragostea adevarată e de fiecare dată când iubeşti, iar lucrurile imposibile sunt cele care te înalţă. Aşa că fii liber să visezi, să fii şi să faci ce-ţi doreşti, pentru că fiecare clipă din viaţă este unică şi ireversibilă.

fiecare clipa

Posted in ● Colt de suflet, ● de suflet, ● din viata, ● Gânduri | 5 comentarii