Fiecare clipă

Am constatat că timpul nu vindecă rănile, dragostea o face. Că dacă gândeşti în trecut e pentru a nu greşi în viitor, iar unele răni o să doară mereu. Că inima, odată frântă, nu se vindecă. Iar ceea ce nu te ucide, se limitează la a-ţi face rău. Că în drumul nostru uneori suntem singuri, şi adevăraţii prieteni se recunosc dintr-o privire. Că dragostea adevarată e nemuritoare, dar nu unică. Că prea multe lucruri sunt imposibile, şi nu totul se rezolvă. Am constatat că aşteptând ca ceva să se întâmple nu e decât o pierdere de timp. Şi a plânge la nesfârşit e inutil, dar că suferinţa te ajută să creşti. Că o inimă frântă poate iubi şi a doua oară, şi durerea are un sfârşit. Că dacă te uiţi în jurul tău vei găsi mereu pe cineva. Că prietenii sunt importanţi, dar trebuie să oferi ca să primeşti. Că dragostea adevarată e de fiecare dată când iubeşti, iar lucrurile imposibile sunt cele care te înalţă. Aşa că fii liber să visezi, să fii şi să faci ce-ţi doreşti, pentru că fiecare clipă din viaţă este unică şi ireversibilă.

fiecare clipa

Despre Delisia

https://coltdesuflet.wordpress.com/
Acest articol a fost publicat în ● Colt de suflet, ● de suflet, ● din viata, ● Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Fiecare clipă

  1. creve zice:

    Inima sărăcuța, chiar dacă a fost rănită găsește putere pentru următoarea persoană. Și oricâte persoane vin și pleacă din viața noastră, mereu inima va găsi loc și pentru următoarele persoane.

  2. Andrei zice:

    Dragostea nu ar trebui sa fie ceva pe care sa te bazezi mereu ca sa fii fericit. Sunt oameni singuri la propriu si cred ca cunosc dragostea mai bine decat oricine. Tre sa fim fericiti cum stim mai bine, cu noi insine mai intai si apoi cu cei de langa. Nu totul se rezuma la oamenii din jur pe cate se rezuma propria persoana. Fii fericita tu cu tine si altfel e lumea! Imi zic asta in fiecare zi. :D

    • Delisia zice:

      Un mare intelept spunea: „Ne nastem singuri, traim singuri, murim singuri. Doar prin intermediul dragostei si prieteniei ne putem crea pe moment iluzia ca nu suntem singuri”. Singuratatea este un sentiment, nu e o situatie. A fi singur este o situatie. Sa te simti singur e o emotie pe care oricine o poate simti indiferent de conditia sociala, viata de familie sau situatia materiala. Poti sa fii singur si in doi, si este mult mai greu. Faptul ca mai este cineva in camera cu tine, ca imparti casa sau apartamentul, ti-au inlaturat sentimentul de vid care te incearca cateodata. Poti avea in jurul tau sute de persoane si sa nu te simti conectat cu niciuna, sau poti sa ramai singur in casa ta in care te simti atat de bine, doua saptamani spre exemplu, si nici macar o secunda emotiile negative ale singuratatii sa-ti bata la usa. Daca te simti singur datorita unei modificari in viata ta, gandeste-te ca are sens sa te simti asa o vreme, dar totul se va schimba in timp. Secretul vietii nu este sa ai tot ceea ce iti doresti, ci sa-ti doresti tot ceea ce ai. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s