Demult, undeva pe Pământ, s-au adunat toate calităţile şi simţurile omeneşti. Când Plictiseala a căscat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatică ca întotdeauna, a propus:
- Hai să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea!
Intriga şi-a ridicat ispitită sprâncenele, iar Curiozitatea, neputând să se abţină, a întrebat:
- V-aţi ascunselea? Ce mai este şi aceasta? Este oare vreun joc?
Nebunia a explicat că îşi va acoperi ochii şi va număra până la un milion, în timp ce toţi ceilalţi se vor ascunde, iar când numărătoarea va lua sfârşit, primul ce va fi găsit îi va lua locul şi astfel jocul va continua.
Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat într-atât de multe tumbe, încât chiar şi Îndoiala s-a lăsat convinsă. Ba mai mult, chiar şi Apatia cea mereu bosumflată şi neinteresată.
Însă nu toţi au acceptat să ia parte la această activitate. Adevărul a preferat să nu se ascundă:
- De ce să mă ascund, dacă până la urmă tot voi fi descoperit?
Aroganţa a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul că ideea nu-i aparţinuse), iar Laşitatea a preferat să nu îndrăznească.
Unu, doi, trei. A început Nebunia să numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca întotdeauna, s-a culcat în spatele celei mai apropiate pietre. Credinţa s-a înălţat spre cer, iar Invidia s-a ascuns în umbra Triumfului, care, prin propriile sale forţe, a ajuns în coroana celui mai înalt copac. Generozitatea aproape că nu reuşea să se ascundă, fiecare loc pe care îl căuta părând să fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decât pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumuseţe! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Ruşine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vânt? Locul magnific pentru Libertate! În sfârşit s-a ascuns într-o rază de soare. Egoismul, dimpotrivă, şi-a găsit un loc convenabil chiar de la început, însă numai pentru el. Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevărata minciună în realitate s-a ascuns după curcubeu), iar Pasiunea şi Dorinţa în craterul unui vulcan. Neatenţia pur şi simplu a uitat unde s-a ascuns, dar asta nu este atât de important!
Când Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu îşi găsise încă o ascunzătoare pentru că fusese atât de ocupată, până când a observat o tufă de trandafiri, şi profund impresionată, s-a ascuns între flori. “Un milion!” a numărat Nebunia, şi a început să caute.
Prima pe care a găsit-o a fost Lenea, la numai trei paşi. După aceasta, Credinţa a fost auzită discutând cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea şi cu Dorinţa au fost văzute făcând vulcanul să vibreze. Într-o secundă, ea a găsit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit să fie căutat, căci a ieşit singur la iveală, dintr-un cuib de viespi. Mergând atât de mult, i s-a făcut sete, şi venind înspre lac, a descoperit-o pe Frumuseţe. Cu Îndoiala a fost şi mai uşor, căci aceasta stă cocoţată pe un gard, neputând decide unde să se ascundă. Astfel i-a găsit pe toţi: Talentul – în iarba tânără, Frica – într-o peştera întunecată, Minciuna - în spatele curcubeului (iarăşi o minciună; era totuşi la fundul oceanului…), chiar şi pe Neatenţie, care a uitat pur şi simplu de joacă.
Numai Dragostea nu putea fi găsită. Nebunia o căutase în fiecare tufăriş, fiecare râuleţ, pe piscurile munţilor, şi, când era aproape gata să renunţe, a zărit tufa de trandafiri înfloriţi. Cu un ţepus ea a început să îndepărteze crenguţele ghimpoase, când deodată auzi un strigăt ascuţit: spinii au împuns ochii Dragostei. Nebunia nu ştia ce să mai facă pentru a-şi cere iertare. A plâns, a rugat, a implorat, şi chiar s-a oferit să-i fie ajutor şi îndrumător.
Începând cu acea zi, DRAGOSTEA E OARBĂ ŞI NEBUNIA O ÎNSOŢEŞTE MEREU!
