Unu şi cu unu fac doi

Uneori eşti bleguţ, eşti ciudat, şi copil. Uneori nu te înţeleg şi te critic, deseori în gând. Dar apoi mă gândesc că eu sunt la fel. Sunt ciudată prin felul în care te iubesc şi prin felul cum o arăt. Sunt un copil răsfăţat care obţine ce îşi doreşte. Suntem atât de asemănători. Râdem la aceleaşi glume, ne plac aceleaşi lucruri. Eu sunt mai visătoare, dar tu reuşeşti să mă cobori pe pământ. Uneori eu sunt cea matură şi tu mai copil. Ne contrazicem, ne certăm, ne tachinăm, dar până la urmă ajungem la acelaşi numitor. Când sunt supărată, tu faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a-mi schimba starea, deşi făcând asta, uneori devii puţin caraghios. Dar o faci oricum. Mă priveşti când dorm, când plâng, când râd nebuneşte, când sunt mofturoasă şi întoarsă pe dos. Mă priveşti în tăcere cum te cert, cum îţi reproşez şi te acuz. Mă priveşti cu iubire, cu înţelegere. Mă asculţi, mă înţelegi, mă sfătuieşti şi îmi spui că eşti mândru de mine. Aşa, ciudată cum sunt eu. Mă iubeşti. Nu ştiu exact cum ai ajuns să faci asta, dar o faci, în cel mai frumos şi sincer mod. Iar eu îţi mulţumesc pentru asta! Şi eu te iubesc, în cel mai ciudat mod posibil. Modul meu. Dar te iubesc! Mereu! Şi când te cert, şi când te sărut, şi când mă pierd în braţele tale, şi când îţi întorc spatele atunci când mă superi. Te iubesc! Nu simplu, ci cât se poate de complex, dar frumos şi minunat.

cântec de suflet