Sfert de secol

Mă uit adesea în urmă şi realizez cât de repede a trecut şi încă trece timpul. Câte lucruri aş fi putut să fac, şi câte altele am dus la capăt. Mi-am pierdut de multe ori timpul inutil, legată de lucruri sau de persoane care nu îmi aparţineau şi de care, în mod sigur, nici eu nu am aparţinut. Mă uitam zilele trecute la o fetiţă cum se bucura de toboganele din parc, şi cum zburda fără griji. Mă uitam cum şi mama ei trăia alături de ea emoţia descoperirii acelei senzaţii aparent banale. Am trecut mai departe zâmbind şi spunându-mi că, în fond, asta trebuie să însemne viaţa: râsete, îmbrăţişări, bucurii pentru lucrurile simple; nu nervi pierduţi pe lucruri care nu sunt importante, nu lacrimi pentru persoanele pentru care nu valorăm doi bani, nu stres pentru un decor din care nici măcar nu facem parte sau pentru aspecte irelevante. Ar trebui să trăim în aşa fel încât atunci când privim înapoi să putem spune că nu regretăm nimic, pentru că am văzut, am simţit, şi am trăit tot ce se putea vedea, simţi, trăi.
Azi, la un sfert de secol de când m-am născut, sunt împlinită sufleteşte în proporţie de 70%. Restul procentelor rămase pentru a forma un întreg se vor adăuga în următorii ani. Viaţa nu e atât de lungă precum credem noi sau precum pare a fi, aşa că ar trebui să profităm la maximum de fiecare moment, căci minutele care tocmai au trecut în timp ce eu scriam acest articol nu mi le dă nimeni înapoi.
Încă un trandafir. Am mai adăugat un trandafir în buchetul vieţii. Acum am 25.
La mulţi ani, mie!

About Delisia

https://coltdesuflet.wordpress.com/
Acest articol a fost publicat în ● Gânduri și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Sfert de secol

  1. Roxana Chița spune:

    La multi ani Delia :* Fericire multa iti doresc ! Hugs :)

  2. addicted spune:

    oooh, happy sweet birthday sis scump, adorabil, alintat, rasfatat dar mult iubit si izbit!!! :D :*

  3. ai timp..inca vreo 4 sferturi de secol sa te intregesti si o vei face sunt convinsa!:)

  4. B' spune:

    Cam tîrziu dar știi cum se spune mai bine mai tîrziu de cît niciodată:
    LA MULȚI MULȚI ANI! ;) Sănătate fericire mult noroc și numai bine! :)

  5. Cătălina spune:

    Să fii sănătoasă şi să ai parte de tot ce-ţi doreşti! :)

  6. Pingback: Sfinţii Constantin şi Elena | touchofadream.ro

  7. abisurile spune:

    La multi ani si optimism !

  8. andrei spune:

    La multi ani pentru atuncea…cam tarziu da mai bun decat niciodata :*:*

  9. Pingback: Surprize de ziua lui (si) pentru MINE!? | touchofadream.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s