De ce atunci când mă întorc în oraşul meu natal, pentru câteva zile, după mult sau puţin timp, nu prea mai am sentimentul că sunt acasă? Oricum, nicăieri nu-i mai bine ca acasă; asta-i clar! Dar e altfel senzaţia. Nu ştiu… Şi totuşi… De ce în momentul în care intru pe uşă abia aştept să mă întorc în Bucureşti? Tind să cred că, pentru mine, acasă a devenit locul în care mi-am petrecut ultimii ani din viaţă, începând de la 19 ani. M-am obişnuit să stau fără părinţii mei, şi sincer, mi-e bine aşa; deşi sunt dese momentele în care mi-e dor crunt de ei şi de fratele meu, şi aş vrea să-i văd şi să-i îmbrăţişez. În afară de ei, o să am un motiv în plus pentru a mă întoarce acasă cu drag, şi anume că în octombrie sau noiembrie se va naşte viitorul meu verişor/viitoarea mea verişoară (încă nu ştim sexul), care îmi va fi şi fin/finuţă pentru că eu îl/o voi boteza. Am un feeling în legătură cu sexul copilului, dar deocamdată păstrez doar pentru mine acest sentiment. Ştiu că am dreptate în legătură cu faptul că va fi fată sau băiat, deoarece aşa am bănuit şi de alt verişor care s-a născut în februarie anul acesta, şi nu m-am înşelat. În fine, am divagat de la subiectul principal. Cum ziceam…enorm de mult îmi lipsesc şi nopţile când stăteam cu frate-miu la bârfă, ori în camera mea, ori în camera lui, până spre dimineaţă. Iar acum de ce simt că mă sufoc atunci când stau în camera mea şi mă gândesc la spaţiul din apartamentul din Bucureşti? De ce nu mai am aceeaşi plăcere să mă plimb pe străzile oraşului natal? Dacă ar fi fost oraş mic, aş fi avut un pretext, însă populaţia e de câteva sute de mii de locuitori, şi sunt atâtea locuri unde te poţi distra, însă nu e ca în Bucureşti. Nu-mi (mai) place liniştea de aici, ci nebunia din Capitală, cu traficul infernal, cu oamenii încruntaţi, cu libertatea, posibilităţile şi oportunităţile de acolo. E clar! Azi m-am convins! Locul meu nu mai e în oraşul natal, ci în Bucureşti.
●◦ ◦●◦ Someday. Somewhere. Somehow. ◦●◦ ●◦ 
Lucrurile se schimba, tu te schimbi, nu mai ai cum sa privesti nici macar locul natal la fel…
Daca tu te sufoci cand mergi in Bacau, eu ce sa mai zic cand merg acasa!? :)))) Imi ajung cateva ore sa ma plimb prin oras si ma lecuiesc de dorul de el. N-as mai putea sa ma intorc acolo sa stau, cred ca as innebuni… si de nu era gogosica, mergeam doar de sarbatori!
Nici in Suceava nu mai e la fel, daca inainte zbarnaiam sa fug de la Iasi la Suceava acum… dupa o saptamana zbarnaim sa fugim in Bucuresti. Trecand peste, te inteleg sisule! :lol:
Important e ca ai o casa… ai ACASA! Acum ai si un motiv mai mare si mai important sa revii cu SI mai mare drag si dor in Bucuresti and its not me! :))))
Bucurestiul e facut pentru cei rezistenti psihic si fizic, asta in conditiile in care esti nevoit sa pleci dimineata de acasa si sa ajungi seara, caci asta presupune un job in Capitala. Daca am rezistat 7 ani pana acum, pot supravietui mult timp de acum inainte. Si culmea e ca-mi place al naibii de mult, oricat de obositor ar fi!
Acum am un motiv mai mare sa RAMAN in Bucuresti, nu sa ma intorc acolo. Si da, acusi e o saptamana…am batut recordu’ :)) Dar e bine asa pentru ca se intensifica dorul, si atunci ne dam seama ce simtim. zic eu :)
Eheh sisule, nu e nimeni care sa te inteleaga mai bine ca mine la capitolul dor intensificat si sentimente! :)))
Yep, I know your story. :D
Mie mi se pare normal sincer ca dupa ce locuiesti mai mult timp intr-un loc deja acel loc il poti numi casuta…
Mai ales cand il imparti convietuind cu cine trebuie. :)
TRUE! Da da, asa e asa e, qui qui. Ai inteles ideea! :))
Clarissimo que si. :))
Te-ai obisnuit în zăpăcenia asta de oraș. Cine se aseamănă se-adună :)))
Daaa!! M-am obisnuit pentru ca imi place, place, placeee! :D Huh? Pai cine se aseamana si se aduna? :))