Iubesc senzaţia când ne ridicăm deasupra, privind cât de mică e lumea. Iubesc visul când mă gândesc la el. Îmi place senzaţia de siguranţă a norilor care se oglindesc în geamul ferestrei mele. Sunt curioasă ce ne menţine atât de sus. Ar putea fi o dragoste sub aceste aripi?! Dacă vom cădea brusc, ar trebui să ţip? Sau ar trebui să păstrez liniştea strângând buzele în timp ce plâng? Nu vreau să pier. Încerc să mă relaxez. Dar teama mă depăşeşte.
Iubesc tăcerea nopţii, când soarele se lasă înghiţit de mare. Îmi simt inima cum bate. Cerul e precum o potecă. Dar cine decide ce drum trebuie să parcurgem? Când oamenii sunt purtaţi în lumea viselor, eu închid ochii în timp ce mâinile îmi tremură. Şi când zăresc o nouă zi, cine îmi mai setează visul? Plutind, nici în sus, nici în jos, mă întreb când voi atinge pământul?! Se va cutremura şi va trezi visele inimilor? Ar putea palpita stelele în lumina Lunii? Ar putea smulge o lacrimă din ochii tăi calzi? Trăiesc pe partea dreaptă şi adorm pe partea stângă. De aceea totul trebuie să fie iubire, sau pieire.
butterfly..haven..come true…cuvinte ce alcatuiesc vise…
Pingback: Vise şi dorinţe din viaţă