Prietenia este unul dintre cele mai valoroase daruri din viaţă. Prietenia se măsoară în comunicare, încredere, iubire şi amintiri. Prietenia îţi oferă linişte, şi de multe ori siguranţă. Un lucru bun devine mai bun şi mai frumos dacă ai şansa să-l împarţi cu un prieten. Un lucru rău devine mai ameliorator dacă ai cui să-l confesezi. Prietenul cel mai apropiat este cel care înţelege cel mai bine ce e cu viaţa noastră, cel care ştie şi cele mai mici şi/sau pătrunzătoare secrete, cel căruia îi pasă de noi (uneori mai mult decât ne pasă nouă de noi înşine), cel care ne este alături la bine şi la rău, la succese şi la eşecuri. El poate fi cu adevărat una dintre bogăţiile vieţii. El te face să simţi că totul va fi bine cât timp îţi va sta în preajmă. Temelia adevăratei prietenii reprezintă încrederea şi respectul. Un prieten este alături de tine atunci când nu mai e nimeni altcineva.
Ţin la tine şi te iubesc pentru că ştii să ignori slăbiciunile şi rătăcirile mele, ştii să-mi înţelegi nebuniile, mă susţii şi mă încurajezi. Un prieten te acceptă aşa cum eşti, dar speră la ceea ce ai putea să fii. Un prieten este cineva care îţi cunoaşte toate reacţiile, gesturile, gândurile, care te ştie pe dinafară, şi încă îi mai place ceea ce vede. Când prietenii sunt adevăraţi, ei reprezintă unul dintre cele mai sigure lucruri din lume!
Ştiu că nu sunt perfectă, însă mă străduiesc să fiu sora pe care ţi-ai dorit întotdeauna s-o ai!
● Every girl should use what Mother Nature gave her before Father Time takes it away ●
● I'm not a girl. Not yet a woman.
● I'm tough, ambitious, and I know exactly what I want. If that makes me a bitch, okay. :)
● Be with someone who knows what they have when they have you!
● Close your eyes. Clear your heart. Let it go.
● ” Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.” (G. J. G. Marquez)
● Sometimes it's better to keep it all inside, where the only person that could judge is yourself.
● So this is my life. And I want you to know that I am both, happy and sad, and I'm still trying to figure out how that could be.
● I think the only reasons people hold on to memories so thight is because memories are the only thing that don't change, when everybody else does.
● Each day is a new begining, another chance to learn more about ourselves, to care more about the others, to laugh more than we did, to acomplish more than we could, to be more than we were before.
● The only people you need in your life are the ones that prove they need you in theirs.
● Beauty only gets attention, but personality captures the heart!
◦●◦ If you want something in life, reach out and grab it!
●◦ I laugh as much as I breathe and love as long as I live !
Copyright !
NU AI VOIE ! ... sa preiei postarile / textele de pe acest blog fara permisiunea mea !
Comentarii recente
Top articole
Categorii
Arhive
Bun de scotocit :
- * Alinuskaya ( heart sis )
- Cenusa de lumina
- Chocolate Follie
- creve
- Cris Mary
- Cristina
- Dana Sota – frumusetea se invata !
- Dandelion
- DianaEmma
- Dr Stoica
- Flori de cireş şi Coca-Cola
- Gabriela Elena
- Iana20's Blog
- Jurnal pentru suflet
- klausen
- Korina Inoubliable
- Loryloo Powerpuff
- Mihaela Anghel
- milka31
- Monden Music
- NightOn
- Paul
- Paul Ionescu
- Roscata
- Sfatul medicului
- Suflet de femeie
- Vulpescu
Câţi s-au uitat pe blog ?!
- 212.450 curioşi
Traffic
Flickr Photos
-
Alătură-te celorlalți 113 abonați.
Vezi că ai greșit. Se spune ”succesurile” și ”the eșecs”. Întreabă-o pe EBA și Băse. Ei așa vorbesc. Așa, acum să mă întorc la subiect, (de parcă am fost vreodată), prietenia adevărată este benefică pentru ambele persoane, le ajută pe ambele persoane implicate să își umple golurile și le ajută să simtă sentimentele în cele mai pure stări :) Iar la voi două definiția asta se aplică :) Well done
Ce sa mai…?! Suntem cuplul perfect! :> :))
Si daca nu ai fi tu (si el) cine mi-ar mai pune mie un zambet pe mecluta cand mi-e furat pamantul de sub picioare? Si cand faceti asta cum sa nu va iubesc?
Nici nu-mi doresc sa fii perfecta, de ai fi .. nu ai mai avea farmec, nu ai mai fi TU. Stiu ca uneori las impresia ca-s acolo doar ca sa te cert si sa-ti tin morala dar stii prea bine ca fac asta doar pentru ca-mi pasa si nu-mi doresc decat sa fii fericita.
Te iubesc cap coada , fix asa cum esti! :*
M-ai iubit maxim in seara cu pricina. :)))))))
De ce trebuie sa dai totul afara din casa? >:P Nu pun eu mana pe tine in iulie? Jar mananci.:D
Heeei, nu am mentionat alte detalii. >:P Asa ca…ciocu’ mic. :D
Nu dau totul afara din casa. Doar patul il pastrez. :)) Aaaah, si dulapurile cu haine. :))
Eu bag de seamă că voi aveți un hobby: datul afară din casă :))) Sper că aveți câte o pereche de chiei fiecare :)))
Nu-i bai, intram si pe geam. :))
Sunt curios cum ați face asta dacă una din voi stă la etajele superioare :)))
Stii cum zice GuessWho…
Ai mei, ai mei, ai mei, ai mei, n-au avut habar
Cat de sus, cat de sus, cat de sus, cat de sus pot eu sa sar
Acum ca nu, nu, nu numai am nimic de ascuns
Pot sa ma duc tot mai sus
Mai sus, tot mai, tot mai sus, tot mai
Mai sus, tot mai, tot mai sus sus…
:))
Bâlbâito :)))
Cum ai vrea sa fiu dupa o noapte nebuna si ajunsa acasa la 6 dimineata? :)))
Petreci non stop :)) Cum reziști nu-mi pot imagina :))
Rezist pentru ca sunt tanara, desi sunt constienta ca noptile pierdute nu-mi priesc. In ultimele 48 de ore dormisem doar 5. Azi noapte am recuperat… + 7 ore :)) Dar inca mi-e somn :(
In timpul saptamanii e mai chill, weekendurile sunt mai salbatice. ;))
Rezista ca e tanara si nu munceste ;))
Lusio, ai ramas in urma cu noutatile/stirile. :D Asa ca nu vorbi fara sa stii. ;)
Eh, macar pe jumatate, cred ca stiu :)
Te asigur eu ca nu mai stii nimic. ;)
Cred ca stiu de un cel putin un part time.. dar mna. Fie cum zici tu :)
Nu stii bine nici de data asta. :)
Imi rezerv dreptul de a crede ce doresc :)
Rezerva-ti dreptul de a nu avea dreptate si de a te insela. :)
Fiecare are dreptul la a-si rezerva fix ce doreste :)
Fiecare spune mici minciuni, insa unii mint cu nesimtire si se dau ceea ce NU sunt sau si-ar dori sa fie stiind ca niciodata nu vor fi. :)
Aha :D
Cel mai destept cedeaza, so…whatever! :D
Pai eu cedasem de mult ca-mi pusesem deja varianta dar mna :))
Aha-ul deja sugera asta..
Whatever cum zici tu :D
Las-o balta, ca nu-ti iese! :)))))
Whatever cum zici tu :))))
Macar fii original si nu mai copia pe altii! Toti ne nastem originali, dar unii mor ca fiind copii! :))))))
Avand in vedere ca te alinti maxim ;)) Asa e!
Luand in considerare faptul ca spui „maxim”, ma copiezi. :D Si pe langa asta mai esti si fals, mincinos si ipocrit. Dar vai, cate calitati ai. :))
Foarte frumos!Sa ramaneti mereu asa cum sunteti :)
Multumim! Ne dorim continuitate in aceeasi maniera. :)
Pingback: Doi stropi « Marin Toma's Blog
Foarte frumos..prietenia ne ajuta sa ne completam unul pe celalalt si iti ofera un permanent sentiment se siguranta..:)
In orice razboi totul e mai usor in doi. :)
Pledoarie pentru prietenie. Te-ai gandit ca multa lume va citi si va pofti la prietenia voastra? :)
Daca poftesc inseamna ca ei nu sunt capabili sa ofere ceea ce avem noi. Mai trist e sa nu aiba cui sa ofere…
Sa pofteasca… oferim POFTA IN CUI! :))
Atat! In rest suntem egoiste. :>
Pingback: Ce poţi dărui? « Gabriela Elena
Pingback: Cu mine – pentru voi! | Love addiction √v^√v^√ღ
Pingback: Femeia cu barbă…femeia bărbat??? « Marin Toma's Blog
Sisule, propun sa-ti postezi fluturasul de salariu ca sa nu mai existe atatea .. curiozitati! :)) Dar sa existe invidie, ca iata po`sa te distrezi dar sa si muncesti. :)))
Touche! :))))))
Nu fu`cu intentie exacta insa na .. amin. :D
:(
Que pasa sisule? :-s
Acum nimic ..
Pingback: Addicted…to her | ●◦ ◦●◦ Someday. Somewhere. Somehow. ●◦ ◦●◦
Pingback: Doua suflete intr-un singur corp
Pingback: Doi de două!