Ritualuri de noroc în noul an

Fetele nemăritate îşi află ursitul

Se spune că fetele care se află în căutarea sufletului pereche pot afla, în noaptea de Anul Nou, cum va fi acesta. Dacă te numeri printre ele, poţi proceda exact cum făceau, pe vremuri, tinerele nemăritate din satele din Oltenia. Înainte de miezul nopţii, fetele, legate la ochi de câte o bătrână, alegeau o nuia dintr-un gard şi îi legau un fir de aţă. A doua zi mergeau să vadă ce fel de nuia au ales. Dacă era dreaptă şi fină, însemna că alesul va fi bogat, dacă era una strâmbă şi scorojită, alesul era sărac. Dacă nu mai găseau aţa, însemna că nu se măritau în anul respectiv. 

Vremea se ghiceşte în…ceapă

O superstiţie foarte veche spune că în noaptea de Revelion poţi afla cum va fi vremea în anul care vine. Aşezi 12 foi de ceapă pe masă, pe care presari sare şi botezi fiecare frunză cu numele lunilor din an. Tradiţia spune că frunzele în care se adună apă sunt luni bogate în precipitaţii, iar cele care vor rămâne uscate sunt lunile secetoase. Un alt obicei din strămoşi, care se practică în satele din Moldova, arată cât de bogat va fi noul an. Bătrânii iau un cărbune din sobă, îl sparg în bucăţi, pe care le denumesc cu nume de cereale. Bucata care se face scrum vesteşte o recoltă bogată.

Cinci lucruri de care să ţii cont

– nu este bine să fierbi carne de găină pe 1 ianuarie, căci în anul nou îţi va ieşi totul pe dos
– la masa de Revelion, este bine să mănânci fasole sau mazăre, ca să ai un an norocos la bani
– tradiţia spune că, în noaptea de Revelion, trebuie să fie mult zgomot, pentru a fi alungate spiritele rele
– în seara de 31 decembrie, nu este bine să speli rufe şi nici să tai ceva cu foarfeca, căci îţi vei spulbera norocul
– nu uita: la miezul nopţii să deschizi uşa casei, pentru ca anul vechi să iasă şi să lase loc celui nou, cu noroc, fericire, sănătate şi prosperitate
– cioburile aduc noroc, aşa că spargeţi un pahar sau o sticlă în noaptea de Revelion

sursa

About Delisia

https://coltdesuflet.wordpress.com/
Acest articol a fost publicat în ● Sărbători și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Ritualuri de noroc în noul an

  1. Wow, ce de superstiții :)) Bine că am scăpat de ele cu mult timp în urmă.

  2. addicted spune:

    Eh sa vezi tu ce-am sa mananc de-a fasole si mazare auuu au auuu!!! :))

  3. Mihaela spune:

    De multe din ele nu stiam. Cel mai mult mi-a placut asta: la miezul nopţii să deschizi uşa casei, pentru ca anul vechi să iasă şi să lase loc celui nou, cu noroc, fericire, sănătate şi prosperitate.
    De obicei la miezul noptii e deschisa usa pentru ca iesim din casa afara, sa vedem artificiile si sa bem o cupa de sampanie, asa incat acest ritual chiar va fi respectat.

  4. creve spune:

    Superstițiile astea :)) Deși majoritatea spune că nu crede în ele cam toată lumea are grijă să fie precaută :))

  5. DianaEmma spune:

    Superstiţii, superstiţii, dar măcr sunt drăguţe şi amuzante. :P

  6. iana spune:

    Sarbatori fericite si sa ai un An Nou plin de bucurii si impliniri!

  7. mary spune:

    Hehe, te invit la o leapsa despre depanarea amintirilor din 2010 :)

    http://lucruri-spontane.blogspot.com/2010/12/leapsa-mea.html

  8. oovi spune:

    interesante… desi… nu cred in ele…
    imi amintesc de copilarie… era un batran care nota cum este vremea in primele 12 zile din an… sustinand ca fiecarei zi ii corespunde o luna a anului… in ordine… si… ma amuzam cand nu se implinea ce zicea el… dar imi placea de el… ca era un om blajin, care povestea frumos… tot el zicea ca… atunci cand cineva moare altcineva se naste… si i-am zis ca… ar trebui sa fie constant numarul de vietuitoare de pe pamant… si ca nu este… iar el a replicat ca noi nu cunostem tot ce e viu pe pamant…

    al multi ani… cu sanatate si impliniri frumoase… asa iti doresc… ba, chiar si mai mult…
    ovi

  9. Monica spune:

    N-aş vrea să-i sparg mamei vreun pahar, tocmai atunci. Nici dacă sparg vreo sticlă de whisky de-a tatei nu cred că-mi va aduce prea mult noroc. Aşa că ar trebui să avem grijă cum îndeplinim aceste tradiţii.

  10. Ohooo, o sa spargem cu siguranta multe pahare si nu neaparat doar de superstitie :))

  11. Acum, cand asteptam ca peste ultimul „0” din anul 2010 sa cada hotarat un „1” si sa trecem in anul 2011, iti urez sanatate, fericire si implinirea celor mai frumoase dorinte ale sufletului tau!
    LA MULTI ANI!
    http://www.crosscards.com/cards/holidays/new-year/joy-peace-health.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s