Ce face Crăciunul deosebit pentru tine? Ce este important să se întâmple de Crăciun sau să existe, ca să ai un Crăciun frumos? Colinde, vin fiert, să nu fii singur, să vezi filme de Crăciun, să primeşti cadouri multe, să te înfrupţi din bunătăţile de Crăciun şi să ai masa plină, să fii înconjurat de prieteni şi familie, să ningă de Crăciun…?! Crăciunul nu ar mai fi la fel fără…
Tu ce îţi doreşti pentru sărbători ?
Eu nu-mi doresc decât să meargă trenul la fel de bine cum a mers în fiecare an. :lol:
Spre surprinderea mea merg bine trenurile, cel putin prin zonele pe unde am circulat eu, exceptand faptul ca nu (prea) dau caldura; nici macar in IC. Am ajuns aseara acasa, cu o intarziere de 5 min. :)) Cand m-oi intoarce sper sa nu fie viscol. Atunci s-ar putea ca alea 5 minute sa se transforme in ore. :))
Nici cu căldura nu am avut probleme.
Ba chiar din experiența din alți ani îmi iau tricou și hanorac pe sub haină. Au fost ani în care mă topeam de căldură în tren… și la drum de 7 ore, îți dai seamă că e saună insuportabilă.
România asta e tare ciudată. Un tren întârzie pe drum de 3 ore 2, iar altul pe drum de 7 ore ajunge cu 10 minute mai devreme. :lol:
Asta vara cand veneam acasa din Bucuresti, tot cu IC, s-a defectat aerul conditionat. A fost jale!! :)) Unii barbati si-au dat tricourile jos. Femeile faceau scandal ca li se face rau copiilor din cauza caldurii. Norocul meu a fost ca aveam evantai si apa rece, altfel innebuneam! Intr-un final au remediat problema, si toata lumea era fericita. :))
Ce intamplare :)))
Si eu cand veneam la tine incepea sa-mi degere picioarele :)) (pe finalul drumului)
Opresc uneori caldura sau AC. Sa faca economie, domnule. :-j
Eu deja am raspuns intr-un post ce imi doresc,pe scurt sanatate si fericire,cu astea le poti face si pe restul …pe toate!:)
Asa e, sisule!
Nimic. Se pare ca nu mai ajunge si la mine… M-am resemnat, doar sanatatea mi-a mai ramas. :) Tot e ceva. :P
E cea mai importanta! ;)
Păi cadouri am primit deși nu mă așteptam, dar acum vreau să fie momente plăcute și memorabile :D
Du-te cu colindu’. :D
Priviti aici :)))
( babe.. in caz ca nu merge.. fa sa arate direct clipul :D ) sau fa-l post nou :D
This content may contain material flagged by YouTube’s user community that may be inappropriate for some users.
To view this video or group, please verify you are 18 or older by signing in or signing up. If you would instead prefer to avoid potentially inappropriate content, consider activating YouTube’s Safety Mode.
m-aș duce dar nu am timp :D
Hai ma, si in Ajun esti busy ?
Un mic cadou, asa, timid de Craciun gasesti pentru tine pe pagina mea :) >:D< Take care :*
Pingback: In asteptarea Craciunului | Wish of Love. Summer Love
Sarbatorile de iarna
sa-ti aduca ce vei vrea
Si sa ai caldura-n suflet
de la primul fulg de nea
Sa te pierzi printre cadouri
lasate de Mos Craciun,
Iar din sacul plin cu daruri
sa alegi un an mai bun!
Multumesc pentru urari! Sarbatori fericite si calduroase!
Multă linişte :D asta-mi doresc cel mai mult. Crăciun fericit atât ţie cât şi lui Luiso :) !!
Multumim! Asemenea si voua, tie si lui Alex!
Poi sa le vina mintea la UNII la cap, sa gandeasca si ei otarica, iar daca a se maturiza nu inseamna prea mult si asta ! Dupa cum vezi nimic pentru mine…ma gandesc doar la binele lor :-„
Fii egoista si gandeste-te si la tine, in unele situatii. ;)
Daca ei si-ar reveni, probabil ca si mie mi-ar fi mai bine (deci inevitabil ma gandesc si la mine, cand imi doresc cadou asta pentru ei) >:)
Pingback: Sărbători de iarnă | ●◦ ◦●◦ Someday. Somewhere. Somehow. ◦●◦ ●◦
Pingback: Ajun de Craciun | Wish of Love. Summer Love