Books

Hai să rezolv leapșa acordată de Nice și Dragoș. Well, recunosc că n-am citit cărți în mod excesiv, însă am lecturat atâtea încât să nu mă înroșesc atunci când o persoană mă întreabă despre acest aspect.

1. Care este ultima carte pe care ai citit-o?
„Diavolul și domnișoara Prym” – Paulo Coelho. De câteva săptămâni mă chinui să termin „Drumul spre înalta societate ” – John Braine. Urmatoarea va fi „Viața în înalta societate” – John Braine. Sper să reușesc să finalizez prima parte.

2. Dacă ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi și de ce?
Nu știu de ce, dar in mod subit, deși n-are legătură cu viața mea, mi-am amintit de „Fetița cu chibriturile”, care mi-o citea mama când eram mică. Sincer, nu vreau să-mi imaginez viața trăită prin prisma unui personaj dintr-o carte citită. Prefer să cred că, dintre cărțile citite până acum, nu aș vrea să fiu vreun personaj.

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai văzut până acum?
Nu am un film favorit. Mi-au plăcut multe. Cele care-mi trec prin minte acum sunt : Hachiko – A dog’s story, Keith,  PS I love you, Pay it forward, Seven pounds, The notebook. Da, știu, am scris doar filme de dragoste, însă altele nu îmi trec prin gând acum. [ Lusio, dacă mai știi tu vreun film care mi-a plăcut mult, să-mi spui. ]

4. Dacă te-ai putea întâlni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?
Paulo Coelho, că tot trăiește…

5. Care e melodia ta preferată, cea pe care o asculţi fără să te poţi satura de ea?
Hmm… sisule, help! Ce melodie ascult și nu mă satur de ea ?

6. Unde ai locui un an, departe de casă?
Los Angeles – California, Miami – Florida. Știu că cineva va avea ceva de comentat acum.

7. Când citești, pentru a marca locul unde ai rămas, folosești semn de carte sau îndoi pagina? Și ce fel de semn de carte?
Dacă e cartea mea, îndoi pagina. Dacă e împrumutată, folosesc semn de carte sau orice bucățică de hârtie care e la îndemână.

8. Ai primit în ultima perioada carti cadou? Și dacă da, care?
Nu. Majoritatea prietenilor, dacă vor să îmi ofere cadouri, știu că-mi place să primesc cercei, perne decorative, lumânărele, și altele. Dar dacă ar vrea cineva să-mi ofere vreo carte, nu o să refuz.

9. Îți place să recitești unele cărți?
Nu. Ca și filmele, nu-mi place să le revăd. Însă din carți notez anumite fragmente.

10. Care crezi că este cartea care ar trebui impusă tuturor ca “lectură obligatorie”?
Nu impun, ci recomand.

11. Care e locul preferat pentru lectură?
În pat, înconjurată de pernuțele mele. Unora le place să stea pe budă atunci când lecturează. Ete că mie îmi place în pat.

12. Care sunt motivele care te determină să alegi o carte pe care sa o citești?
Recomandările venite din partea altor persoane. Sau… atunci când sunt la bibliotecă sau într-un magazin, mă uit la titlu și copertă, pe urmă întorc cartea pe verso și citesc descrierea. Dacă îmi trezeste interesul, o împrumut/cumpăr. Dacă nu, nu.

Leapșa se duce către oricine vrea s-o ia.

About Delisia

https://coltdesuflet.wordpress.com/
Acest articol a fost publicat în ● De prin lume adunate și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Books

  1. addicted spune:

    Am eu doua carti de ” oferit ” ( adica citit pentru tine ). :)) Poate mai apuc sa o fac , siiiiiii fluturasii nu-ti plac, a? Na lasa ca data viitoare am sa iti iau o waka waka. :))

    • Delia spune:

      Ba daaaaaaa sisule, si fluturasii. :D In special ala orange de la tine :x
      Fa pachet si send prin posta…cartile. :)) :D

  2. Se pare ca Lusio are un cuvant foarte important de spus in leapsa ta :)) eu spun ca ar trebui s’o faca si el :>
    P.S: te astept pe net, domnisoara :> avem de vorbit..asta apropo de pernute decorative, lumanarele si alte obiecte dintr’o casutza :D

  3. Nice spune:

    Daca Lusio se abtine, eu nu am de ce, asadar, care-i motivul pentru care ti-ar placea sa locuiesti in LA sau Miami? Motivul sau motivele…

  4. Lusio spune:

    De plecat impreuna in alta tara (europeana par example) nu vrea.. dar daca-i propun L.A. o vad rapid cu bagajele facute. E fascinata de L.A. :))

    Miami ala l-a pus mai mult asa for me :))

  5. Delia spune:

    @ Nice :
    Uite ca ti-a raspuns Lusio pentru mine. ;)) Intr-adevar, sunt fascinata de Los Angeles. Imi place pentru ca e un oras langa ocean, pot vedea apusul in el. Imi place orasul pentru ca acolo predomina casele, nu cladirile inalte. Imi place pentru ca temperatura medie ridicata e 30 de grade, iar cea scazuta e 10 grade, ceea ce e perfect pentru mine. Eu ador soarele. Nu-mi place frigul. Etc, etc, etc. :D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s