„Feisbuc”

Încă un utilizator pe lângă celelalte milioane. Eu. Pe Facebook. Dar nu ştiu pentru cât timp. Auzisem de acest site de socializare cu muuult timp în urmă, însă nu am fost „ispitită” de a-mi face şi eu cont, deşi toţi au. Majoritatea dintre voi veţi spune: ” Dar vaaai, nu ai cont pe Facebook ?! ” . Nu mă, uite că n-am! Deci n-am! Nu am avut, până acum. Eu nu sunt adepta spiritului de turmă, în sensul că dacă au toţi e musai să am şi eu. Ieri m-am lăsat convinsă, de mine însămi, şi mi-am facut cont. De ce?! Din curiozitate. Să văd cum e să utilizezi ” feisbucu’ „, că deh, toaaată lumea are. După ce că îmi încurc urechile pe acolo, adică nu mă pricep să-l utilizez (deocamdată), ceea ce m-a surprins a fost faptul că la nici 3 ore de când contul meu a fost activat, aveam deja 30 de prieteni. Şi culmea e că pe TOŢI îi cunosc. Foşti colegi de liceu sau facultate, prieteni sau cunoştinţe din oraşul meu. A doua chestie pe care am observat-o (de fapt a fost prima, dar mna…) şi m-a cam dezamăgit a fost faptul că Facebook e gen Hi5. Cineva mi-a zis: „păi tu cum credeai că e ?” . Nu ştiu, credeam că e altfel. Ataşezi poze, scrii commenturi la ele, în loc de commenturi la profil cum e la Hi5, e o chestie numită Wall. Şi cam atât. Nimic nou. Nimic diferit. Doar că e…mai modern. Am observat că sunt unele persoane care intră-n sevraj dacă nu-şi verifică măcar odată pe zi contul. Am citit pe un site acum ceva timp că Facebook a reuşit să detroneze Google pentru câteva zile, ca număr de accesări. Deci vă daţi seama…
Twitter se deosebeşte de ele, însă n-am cont nici aici. Twitter-ul mi se pare o pierdere de timp. Scrii 2 fraze şi ăsta-i bâlciu’. Mare fâs! Sunt curioasă dacă scrie cineva şi atunci când stă pe budă.
Despre site-urile astea, ar spune unii că sunt două dintre cele mai iritante invenţii de pe Internet/web. Şi nu pentru că n-ar fi utile ca idee, ci pentru că sunt folosite total aiurea. Ambele site-uri sunt defapt nişte generatoare de aberaţii în vederea susţinerii unor relaţii „virtuale”, cu alte cuvinte ireale. Totuși, fenomenul și efectul Facebook-Twitter a luat-o un pic razna și nimeni nu poate nega asta. No offence! :)
Eu sunt mulţumită cu/de blogul meu, chiar dacă nu postez în fiecare zi, sau atunci când o fac scriu doar baliverne. Decât să scriu ceva chinuit şi traaaas de mine, mai bine aşa. Am şi un amărât cont de Hi5. Am şters aproape toate pozele. Mai am 2, dar în curând îl voi dezactiva. Numai să mă enervez într-o zi :)) . Mi se pare o joacă de copii. La început eram toţi înnebuniţi cu Hi5-ul. Recunoaşte oricine. Dar deh, acum ‘se poartă’ Facebook.
By the way, pentru cei din blogroll… Dacă nu scriu des commenturi la voi pe blog, asta nu înseamnă că nu vă citesc. Dacă vă am în blogroll, înseamnă c-o fac. :)
Apropos, voi aveţi cont pe Facebook sau Twitter ?

About Delisia

https://coltdesuflet.wordpress.com/
Acest articol a fost publicat în ● Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

69 de răspunsuri la „Feisbuc”

  1. yuri spune:

    Deci, oficial am rămas singura persoană care nu are cont pe Facebook, nu? :) Şi ce dacă? :P Sunt căpoasă, tot nu-mi fac :D

  2. DianaEmma spune:

    N-am de nici unele. :))

    • Delia spune:

      Nici sa nu-ti faci. :))

      • DianaEmma spune:

        Mie mi s-a lecuit dupa HI5… care era OK pentru mentinut contactul cu colegii din liceu… la inceput.

        Ideea e ca orice site, orice forum ajunge la un sfarsit din asta.
        Peste tot, oriunde, oamenii raman acelasi.

        E inafara un site cunoscut… de socializare, si era pentru oameni cu orientari mai dark… pasionati de vampiri, metale, gothic, etc… tot ce tine de acele subculturii.
        Si imi zicea cineva ca pana si acolo s-a intamplat acelasi lucru ca pe hi5.
        Dovada clara ca orice subgen muzical si orice subcultura isi are cocalarii ei…

        • Delia spune:

          „Dovada clara ca orice subgen muzical si orice subcultura isi are cocalarii ei…” – Corect. ;))
          Eu stiu doar de Hi5, FB, Twitter. Poate am auzit si de altele, dar nu cred ca sunt la fel de populare precum astea.

  3. NightOn spune:

    :P Am de ambele, si FB si twitter…nu s-ar putea altfel ;))

  4. NightOn spune:

    Nope. N-as putea fara ;))

  5. NightOn spune:

    Nu beau ce creaza dependenta :))))) Si nu, nu creaza.

  6. DianaEmma spune:

    Orice lucru la care nu ai putea renunta e dependenta. Si cel mai sanatos lucru cu putinta de pe lumea asta, consumat in acces, la care nu poti renunta, ajunge sa iti dauneze.
    Si dincolo de toate lucrurile care iti provoaca dependenta fizica, mai sunt si alea care provoaca dependenta psihica. Pe care multi nu le recunosc, pentru ca asimileaza dependenta strict cu un viciu (tigari, cafea, alcool, droguri, etc.)
    Oamenii au mereu dependente… facebook-ul si twitter-ul nu sunt nici singurele, nici primele, nici ultimele.

  7. addicted spune:

    Bai, eu le am pe toate 3. Desigur le ” vizitez ” destul de rar, dar mi le-am tinut. De ce? pentru ca mi-am gasit ,cel putin pe facebook , N prieteni din copilarie, colegi de generala, liceu etc. si nu, nu vreau sa-l sterg! Hi5-ul si twitter-ul in schimb in curand sigur se vor duce! :))
    Twitter-ul il consider mai mult o metoda de promovare iar eu chiar nu am ce promova! :)

  8. un nou sens spune:

    eu nu am nici pe facebook si nici pe twiter… oare pierd ceva? :(

  9. Eu am avut pe Facebook si recent l-am dezactivat. :)

  10. addicted spune:

    offtopic: muah muah muuuah muah !!! :D

  11. klausen1976 spune:

    am cont pe twitter si am cateva tweets-uri … ultimul acum luni bune. nu inteleg la ce imi foloseste.
    pe facebook am facut cont doar ca sa am o parola de uitat. ceea ce s-a si intamplat. nu stiu la ce imi foloseste.
    am si un id de messenger, pe care il accesez in medie o data pe an.

    sunt un tip total asocial, se pare :)
    dar si eu sunt multumit de blogul meu …

  12. sedussa spune:

    Am cont pe facebook, dar intru foarte rar pe el, am si uitat parola la un moment dat:)) Nu stiu de ce l’am facut, cred ca din curiozitate sa vad cum e dar dupa cum ai zis si tu e o tampenie, nu ii vad rostul…decat daca vrei sa iti faci reclama sau nu stiu..pnm :)) Hi5’ul imi place ca sunt multe pitzi cu poze care mai de care si am cum sa ma inveselesc daca nu sunt in apele mele, deci e bun si ala de ceva.:D

    • Delia spune:

      Sa vezi tu ca in curand Facebook se va transforma in Hi5. In sensul ca si acolo vor aparea pitzi si cocalari. Asta in cazul in care n-au aparut deja :)) . Deh, orice tip de site isi are cocalarii si pitipoancele lui.

  13. loryloo spune:

    Eu am avut hi5, dar l-am dezactivat. Devenise foarte enervant sa gasesti tot timpul mesajele alea idioate, sa vezi pozele tuturor pitipoancelor la cele recent postate, cereri de prietenie de la unii pe care nu i-ai vazut in viata ta si care tin cu tot dinadinsul sa aiba 87476237237 persoane in lista. Cu greu m-am convins sa imi fac cont si pe Twitter, dar foarte usor am renuntat la el pentru ca mi se pare total inutil. In mai putin de o luna, am dat delete.
    Pe facebook nu cred ca am nici doua luni de cand mi-am facut cont si mi se pare, momentan, mai ok decat primele doua. Nu e atata balacareala ca pe hi5, nu ma streseaza nimeni cu n mesaje, sunt niste jocuri, primesti niste sugestii, dar raman acolo mici intr-un colt, de vrei, nu le bagi in seama un an intreg. N-am dat nici de persoane disperate dupa comentarii, care sa iti lase acelasi stupid „nice pic” si care sa te injure daca nu le dai inapoi, sa le spui acelasi compliment valoros. Mi se pare, pana una-alta, un pic mai serios. In orice caz, nu sunt in nici un caz dependenta si as putea renunta foarte usor la el. Se schimba lucrurile cand vine vorba de blog :D

    • Delia spune:

      Eu nu as renunta la blog. Mi se pare aparte fata de celelalte site-uri. Cat despre Facebook, nu ma pot pronunta acum, pentru ca sunt doar 3 zile de cand mi-am facut profil acolo, si am intrat doar de vreo 4 ori pana acum. :))

  14. coyotelie spune:

    am FB, am avut si alte site-uri de socializare dar incetul cu incetul le-am dezactivat pe toate. in curand urmeaza sa renunt si le ultimele doua ramase in viata.

  15. igaveuponlife spune:

    Azi mi-am facut si eu, dar imi prind urechile rau de tot :))

  16. iana spune:

    Eu n-am cont nici pe Facebook,nici pe Twitter si nu cred ca pierd ceva sincer :)

  17. Si eu mi-am facut cont de facebook cam de jumatate de an dar efectiv pentru ca ma bateau colegii la cap.Pentru ei a devenit un fel de Yahoo Messenger pe care eu azi ma loghez din inertie!
    Sincera sa fiu intru pe facebook ca sa joc stupidul ala de joc FarmVille de care m am cam plictisit :))

  18. Eu am pe toate :)) si pe hi5, si pe facebook, si pe twitter… si mi le administreaza o prietena =)) i-am pasat cu mare placere contul de pe FB ca vroia sa isi faca nu stiu ce ferma sau gradina, habar n-am :-??

    • Delia spune:

      FarmVille. Asa am inteles ca se numeste. Am vazut pe la altii. Eu habar n-am ce-i cu el :)) . Degeaba mi-am facut cont pe FB, dar deh, curiozitatea ma roade uneori. De fapt, de cele mai multe ori. :”> :))

  19. Liviu spune:

    Long time no see dear Delia :)

    Si eu am cont pe FB, mi-a placut ca am dat de colegi de-ai mei plecati prin strainatate de care nu mai stiam nimic. SI apoi l-am folosit ca eram prost si pierdeam vremea cu un joc gen Farmville…. nu am mai intrat de 1 luna?!? Deci FB-ul a fost pentru mine tot de curiozitate.

    Cat despre Twitter? Frate, daca e un om fanatic dupa F1 ala sunt eu. Si echipele de F1 si diversi piloti au cont de Twitter pe care transmit mesaje in timpul sesiunilor de antrenamente, curse, etc… si e fain sa afli direct de la un om care il vezi pe ecran :D merge in cazul lor, ca au de tinut legatura cu fanii, dar pt mine? Ce as avea eu de ‘ciripit’? Ca tocmai am scris un mesaj pe blog la Delia?

    Ambele sunt cam degeaba. Decat daca traiesti prin intermediul computerului.

    Nb.

    • Delia spune:

      Yep, long time no see :) . Welcome back! Ai disparut in ceata o perioada… I hope you are ok.
      Despre Facebook nu stiu sa iti spun prea multe, pentru ca nu stiu „cu ce se mananca”. Am contul de cateva zile, si de atunci am intrat de vreo 4 ori :)) . Ca sa vezi cat interes prezinta pentru mine…
      Cat despre Twitter, aceeasi parere o am si eu, si tot am repetat. Adica ar trebui folosit de catre persoanele publice, in cauza pilotii de F1, pentru fani, in scopul de a tine legatura cu ei. Si cam atat.
      Oricum, Facebook va deveni in curand un al doilea Hi5. Numai stai sa apara cocalarii si pitzipoancele. :))
      Nb. Cred ca deja dormi la ora asta. Nu esti insomniac precum altii. :”> ;))

  20. Liviu spune:

    Ma mai prinde si pe mine cate o ora din aia (fataaa! nu ai serviciu a doua zi?), dar nu stiu de ce, odata cu varsta inaintata parca nu mai bat recorduri :D Am vazut eu deja cocalari si pitizi pe FB, insa in minoritate. Thanks God I never had a Hi5 account!

    • Delia spune:

      Randamentul fizic scade treptat, odata ce inaintam in varsta. La mine sunt dimineti cand ma culc si la 7. Asta iarna ma culcam si la 8 :”> . Inca pot duce. :))
      Eu inca am Hi5. Intru de 3-4 ori pe luna. Tot am zis ca-l sterg, dar vad ca nu mai apuc. :))

  21. milka31 spune:

    Pe Facebook mi-am facut initial cont pentru un site trimit la un concurs de poezie..nu prea stau pe facebook ,tot la hi5 am ramas :)) inca nu inteleg cum oamenii au timp de hi5 si facebook in acelasi timp sa puna zilnic poze,commenturi etc :|

    In ceea ce priveste twitter’u ..n-am cont.si nici n-am de cand sa fac :D prea multe conturi ..:-j

    • Delia spune:

      Eu sunt satula de Hi5. Mi se pare un site de socializare invechit. I-a trecut vremea. Acum toata lumea se muta pe Facebook. ;))

    • Delia spune:

      Cum au timp? Pai cand e vorba de laudat si aratat lumii ceea ce tu ai, este timp. :)) N-ai observat pe site-ul ala, pitzipoance.org sau ceva de genu’, cum se pozeaza cu masini luxoase, sau cocalarii tinand bani pe piept?! :)))

  22. Diana spune:

    Eu n-am pe nici unul sh nici n-am de gand sa-mi fac! Cum am trait pana acum fara.. am sa traiesc sh de acum incolo! :)) Nu? :P

  23. DannY-L spune:

    Pai si…un link?

  24. DannY-L spune:

    Pai bravo tie, starnesti curiozitatea omului si apoi il lasi asa. :))

  25. AnaAyana spune:

    Facebook a fost gândit să creeze dependenţă.
    Faptul că se asociază cu marile nume şi poţi posta absolut totul pe un singur wall, nu dă de gândit? Adică, dacă ai cont pe twitter, mitter sau mai ştiu eu ce site, facebook face pe drăguţul şi preia favoritele, textele, pozele, etc. În final, care e mai tare?

    De ce nu mai merge lumea la 7 magazine şi merge la Mall? Pentru că le găseşte pe toate într-un singur loc.

    Dacă te pasionează fenomenul sau eşti curioasă cum a apărut, uită-te la The Social Network. Un film despre evoluţia egoistă a fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg.

  26. Pingback: 2010 in review | ●◦ ◦●◦ Someday. Somewhere. Somehow. ●◦ ◦●◦

  27. Pingback: Zău ? | ●◦ ◦●◦ Someday. Somewhere. Somehow. ●◦ ◦●◦

  28. Pingback: Zău ? | ●◦ ◦●◦ Someday. Somewhere. Somehow. ●◦ ◦●◦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s