Vorbeam in seara asta cu sis nataflet… Despre prietenie. Despre prieteni. Cei care sunt, si cei care au fost, in viata noastra. Si mi-am amintit…
…mi-e dor! Cred ca mai mult imi lipseste tot ce a fost si clipele care le petreceam impreuna. Din cauza unor neintelegeri, mai bine zis din cauza unei confuzii create datorita interpretarii gresite a unei afirmatii, a unor fapte, a unei situatii, s-a pierdut…tot! Nu e vorba despre un el, ci despre o ea. Imi lipseste ea, dar asa cum era inainte, nu cum e acum. E ca si cum s-au evaporat anii in care am crescut impreuna, anii in care imparteam aproape orice, anii in care ea imi amintea zilnic si imi spunea „esti sora pe care Dumnezeu a uitat sa mi-o dea”, chiar daca dupa un timp sute de km au inceput sa ne desparta. Ea nu stie ca ma gandesc la ea, si probabil nici nu va sti. Nici macar nu imi citeste blogul. Nici nu stie ca am blog. Am rupt orice legatura, acum mult timp. Poate ca nu merita sa stie ca mi-e dor de ea. Imi amintesc cum plangea in bratele mele si ii simteam durerea atunci cand isi amintea si i se facea dor de persoana care a adus-o pe lume, acum fiind ingerul ei pazitor.
E greu! Uneori e greu sa te desprinzi de niste amintiri care fac parte din sufletul sau trecutul tau. Dar trebuie sa le lasi in urma, ca sa poti merge mai departe!
Toti oamenii te aud cand vorbesti, insa ea intelegea tot ce spuneam. Pricepea si ceea ce nu spuneam in cuvinte…
Cu orgoliul nu rezolvi nimic, niciodata! Vanitatea ei depasise limitele atunci cand au intervenit acele neintelegeri. Nu-i port ranchiuna, pentru ca stiu ca in trufia ei, simte acelasi lucru pe care il simt eu acum. Stiu ca ii este dor de mine si ii lipsesc. Ii doresc doar sa fie fericita si sa aiba alaturi de ea persoane care s-o iubeasca si s-o respecte, pentru ca stiu ca asta ii lipseste.
Multe prietenii s-au spulberat. De fapt, nici nu erau prieteni acele persoane, deoarece… „Prietenii raman. Cei care nu raman, inseamna ca nu au fost niciodata”.
Merita pastrata amintirea acestor prietenii ?
●◦ ◦●◦ Someday. Somewhere. Somehow. ◦●◦ ●◦ 
Da, sigur că merită păstrată amintirea acestor prietenii sunt amintiri frumoase care îţi dau o stare de bine…ar fi păcat să le dai uitării, până la urmă cu asta rămânem, doar cu nişte amintiri.
Prietenia care am avut-o cu ea nu o voi putea uita, niciodata, nici daca as vrea. Amintirile…sunt tot ce ne raman in unele momente/situatii.
Bai, toti ne schimbam mai devreme sau mai tarziu insa bine ar fi daca fatza de cei la care tinem ( sau presupunem ) nu ne-am schimba! Nu-i ok ca unul din 2 sa treaca mai usor peste magariile celuilalt, nu-i ok ca unul sa se implice mai mult si altul mai putin, nu-i ok ca unul sa uite si celalalt nu! Nu-i ok sa te simti inferior celuilalt, sa-i fii sac de box, sa te faca sa te simti prost si nu-i ok sa observi mai tarziu ca persoana respectiva nu a fost niciodata asa cum credeai ..
D`aia stii tu, e bine sa`i tii in viata ta doar pe cei care pana acum ti`au aratat ca merita si pe altcineva sa nu mai primesti! :)
Hai ti hug, ai noroc ca suntem la fel de naive si ca-ntelegi c-altfel nu te primeam .. :D
Ceea ce ai spus tu, ar putea fi folosit si in relatia dintre un baiat si o fata, ca relatie intre doi indragostiti. Se poate aplica si in cazul asta. Zic eu.
Stii ce ti-am spus aseara… The only people you need in your life are the ones that prove they need you in theirs. ;)
Ti huguiesc mai taietico. :x :*
Amintirea oricarui om ce a trecut prin viata noastra merita pastrata. Pentru ca indiferent cat de rau s-a terminat, au existat si clipe frumoase pe care nu merita sa le uitam. Pentru ca indiferent de orice, e o clipa din viata noastra, din ceea ce am fost, din ceea ce am devenit.
A pierde amintirea inseamna a ne nega trecutul. Trecutul ne face mai buni decat stim ce sa facem cu el, nu ne tine in urma.
Si orice experienta e buna pentru a invata ceva.
Am pierdut si eu astfel o prietenie… dar faptul ca inca mai port in suflet amintirile si poate si regretele, nu ma impiedica sa merg mai departe. ba din contra, ma face sa merg mai departe cu fruntea mai sus, mandra ca totusi am avut o asemenea prietena fie si numai pentru o perioada din viata mea… si ma face sa merg inainte mai drept, stiind ce sa fac ca totusi alti oameni sa ii pastrez in viata mea. Reusind sa pastrez alte prietenii in ciuda distantei.
Au fost si amintiri mai putin placute in viata mea, dar le-am uitat. Pentru ca asa am vrut! Au fost si persoane cu care am amintiri placute si mai putin placute, dar le-am uitat! Pentru ca asa am vrut! Uitam doar ce vrem! Poate ca uitarea asta se datoreaza si implicarii mele foarte intense in prezent… Nu-mi mai doresc nimic din trecut.
Nu imi neg trecutul. E al meu. Imi doresc sa-mi aduc aminte unele momente, dar fara sa ma simt bantuita de trecut.
Sa nu imbini niciodata trecutul cu prezentul!
Eu l-am imbinat mereu si imi merge bine.
Poate am stiut cum. Sau poate asta e o reteta care functioneaza doar la mine.
Ai stiut sa echilibrezi lucrurile. Si asta e bine.
Merita pastrata, pentru ca atunci cand ati fost prietene ati petrecut niste momente deosebite impreuna care stii ca nu le veti mai petrece, o data ce prietenia dintre noi nu mai exista, ci doar amintirea… Deci decat sa porti ranchiuna mai bine iti amintesti cu drag de ea si te gandesti la ce a fost frumos atunci, cand erati ca doua surori.;;)
Nu ii port ranchiuna. Doamne fereste! Din contra, imi doresc sa fie fericita si sa aiba alaturi de ea persoane care s-o iubeasca cu adevarat, si s-o respecte.
Delia, e doar un moment peste care o sa treci. Poate si ea are asemenea momente, dar adevarul e ca oamenii se schimba. Chiar daca ramaneati prietene bune in continuare, exista posibilitatea sa se ajunga aici. Prioritatile tale s-au schimbat si se vor schimba in continuare. Casatorie, copii, job…nimic nu ramane vesnic, poate doar amintirea asta frumoasa pe care ai scris-o mai sus.
Da, oamenii se schimba, anturajul te schimba, mediul in care traiesti te schimba. Stii, ea era singura peroana care dadea dovada ca sunt importanta si ma facea sa ma simt asa, atat pentru ea, cat pentru oricine. Mancam din aceeasi farfurie, ca sa spun asa. Parintii mei au indragit-o foarte mult. Mama ei a murit cand ea era la o varsta frageda, iar tatal si unul din fratii ei erau plecati in strainatate la munca. Deci, practic, ea traia singura. Bine, cu celalalt frate. Dar nu e acelasi lucru ca atunci cand traiesti cu parintii alaturi. Iar ai mei se comportau cu ea ca fiind fata lor, si pe mine nu ma deranja acest aspect.
Nu credeam c-o sa ajung sa vorbesc de/despre ea, ca nemaifacand parte din viata mea. :(
E plina fata asta de sisi(lici) :))
.. si noi suntem pline de EA! :))
Touche! :)) :>
Lasa, iubita! >:D< poate ca oamenii cu care este ea acum o ajuta mai mult decat tine, desi din cate am citit, ati fost prea apropiate ca sa poti sa fii de inlocuit; acum depinde e ea. E pacat ca s-a pierdut prietena voastra si din cate am inteles eu, distantza nu a fost singura problema..adica ati fi putut trece peste, zic eu :) vorba aia: "Lumea e mare, prietenia e imensa!"
Am fost. Timpul trecut. Stii, am ajuns la o concluzie, si anume ca multi vad ceea ce pari, putini simt cine esti…
A plecat ea ca sa vina altcineva,nu la fel…poate mai bun/a ;)
Nici nu mai stiu daca o persoana poate fi inlocuita cu alta…
Nu o inlocuiesti. Nimeni n-ar putea fi ca ea insa repet.. poate fi mai buna! :)
Ce touche ?
Ce a spus Alina.
Care alina? aia cine mai e? alta sisulina!? mr mr mrrrr ca-ti mananc pistruii. :D
Pfuai, ce sare nebuna. :)) Lasa-mi pistruii, taietel. Am si eu 2 rataciti pe nas, si fix d-aia te legi. :))
De tine era vorba, bre Alinuskaya. :)) Vrei sa mentionez si al doilea prenume al tau ca sa ai certitudinea ca despre tine e vorba? :))
Alinuskaya, a? Ia vezi tuuu Deliushkabua ca-ti tund mansarda si te las fara flori si pistrui! :D
Din pacate aceasta este lumea din ziua de azi. Crezi ca ai un prieten aproape iar acesta te dezamageste. Cum spunea un proverb „Fereste-ma doamne de prieteni ca de dusmani ma apar singur”. :)
Crezi ca ai un prieten deoarece tu consideri ca-l cunosti indeajuns si ca poate sa iti fie prieten. Crezi ca n-o sa te dezamageasca niciodata, si ai incredere. Dar, vezi tu, lucrurile nu stau chiar asa. Stai o viata intreaga cu un om, si nu ajungi sa-l cunosti in totalitate.
Din pacate nu avem cum sa cunostem persoana de langa noi in totalitate atata timp cat nu ne putem cunoaste in totalitate nici pe noi insine. Si ai dreptate, nu exista un prieten perfect care sa nu te dezamageasca niciodata.
Fata asta despre care am vorbit in post, ajunsesem s-o cunosc mai bine decat ma stiam pe mine insami. Ii stiam orice gand. Reciproca era valabila.
Pe mine m-au dezamagit toti prietenii, fara exceptie. Diferenta era ca o faceau in stiluri diferite.
Amintirile trebuie pastrate, chiar daca o prietenie s-a sfarsit, nu are rost sa dai uitarii o parte din viata ta care a lasat o amprenta puternica pe sufletul tau.
Exista prietenii ce se termina, unele mai repede, altele mai greu, dar din fiecare dintre ele invatam cate ceva, ne ajuta sa crestem … nu are rost sa impartim firul in 12, ar trebui pur si simplu sa ne resemnam si sa zambim de fiecare data cand ne amintim partile frumoase ale unei etape din viata noastra :D>:D<
Stii cum se zice… Nu fi trist ca s-a terminat, zambeste ca s-a intamplat!
Cu timpul se va trezii la realitate, o sa isi accepte greseala facuta. si daca isi poate ierta atunci o sa isi faca curaj ca se te caute.
Au trecut deja 2 ani. Daca nu a recunoscut si nu a acceptat greseala pana acum, cand o va face?
Asta ma deranjeaza la unele persoane… Ele gresesc, si nici macar nu au curaj suficient pentru a recunoaste. Si stii de ce? Din cauza orgoliului.
Si eu am pierdut o astfel de prietena..eram prietene de mici ..o prietenie de aproape 14 ani,s-a redus intr-un an doar la un simplu „buna” pe strada :(..mai ales din cauza anturajului care a indepartat-o de mine in liceu ..
E ciudat cat de mult se pot schimba lucrurile intr-un timp atat de scurt si e imposibil sa nu te gandesti macar o data la ce „a fost candva” ,la momentele frumoase care le-ai trait cu unii pe care ii considerai prieteni in vremea respectiva,ca nu recunosti e partea a2a, orgoliul o sa ii omoare intr-o buna zi pe unii..pacat .Dar..cum spui tu ..cei care nu au ramas in viata noastra inseamna ca nu au mertat sa ajunga pana aici :)
Cand citeam commentul tau, brusc mi-a venit in minte melodia asta…
Ce toucheee ?
Era pentru replica Alinei, cand a spus „si noi suntem pline de EA!” . Adica si ele ma considera la fel.
M-am prins.. dar faceam misto :D Oricum voi va „sisilici” rapid..
True. In 2 zile suntem cele mai sisilicite sisilicene sisilicioase.:))
Este nevoie de mult timp pentru a afirma ca cineva iti este PRIETEN!
Chiar si atunci cand crezi ca „poti baga mana in foc pentru el/ea”, te poti insela!
In general in situatii mai delicate, greutati, incercari, vezi cine ramane langa tine, cine-ti da un sfat bun! :)
Ai perfecta dreptate in ceea ce spui, si te aprob.
Tocmai de asta mi-am permis sa o pot numi prietena pe ea, pentru ca era alaturi de mine in orice situatie.
De multe ori „am bagat mana-n foc” pentru unii, si m-am ars. Din pacate.
Ce mult seamana situatia mea cu a ta.
Si eu ma amagesc gandindu-ma ca ea poate inca se gandeste la mine si ii e dor..
Doar ele stiu daca se mai gandesc la noi..:D
Aiurea e ca eu am picat ca aia careia nu i-a pasat,si de fapt nu e deloc asa..
Stii cum e… sufera cel ce iubeste, cel iubit isi bate joc. In unele cazuri.